Nu ați pățit niciodată să vă doriți să citiți o carte, să spuneți cuiva asta și el/ea să înceapă: „A, am citit-o, dar a fost groaznică. Uite, dacă vrei ceva bun, îți zic eu, lasă că știu ce să îți dau...”. Și pentru început tu chiar crezi. Abandonezi ideea, dar faci ce faci și într-o zi tot citești cartea aia, că de, parcă totuși ai verifica chiar tu dacă-i atât de nasoală.
Dar nu-i; îți place.
Ei bine, povestea asta se repetă la infinit în viața noastră, și nu numai cu cărțile. Câteodată dai vina pe preferințe, alteori aproape că ești tentat să spui că unii nu sunt normali. Dar ce se întâmplă, de fapt?
Einstein a spus bine că „Totul e relativ.”. Aici intră și gusturile noastre în materie de orice, dar acesta nu e un lucru pe care să nu-l fi știut deja. Problema apare cu oamenii aceia care trăiesc cu impresia că doar ce le place lor e bun, restul au o problemă.
Am ajuns să nu mai putem merge la un supermarket să luăm ceva de pe raft, că imediat se găsește cineva care să se uite la noi de parcă am cumpărat aer otrăvit. Privirea lor aproape că-ți spune „Cum poți să mănânci așa ceva?”. Păi, cum papilele noastre gustative nu sunt clonate ca să ne placă fix aceleași lucruri, presupun că pot să mănânc aproape orice, nu? Adică, ultima dată când am verificat, aveam și dreptul ăsta.
Treaba asta cu gusturile diferite se poate extinde foarte ușor și la modul de-a gândi, de-a vedea lumea. Sincer, sigur ați întâlnit măcar o dată pe cineva care să vă contrazică o părere pur subiectivă. Ne aflăm în situația în care nu mai putem interpreta o operă de artă așa cum o vedem noi fără ca cineva să zică „nu-i așa”.
Unii dintre cei mai curajoși se aventurează în „războiul” împotriva acestei incapacități de a înțelege că suntem diferiți, că dacă ți-e îți place sau crezi ceva nu înseamnă că e „normal”. Ce e normalul la urma urmei? Ei bine, un lucru știm sigur. Normalitatea nu se poate defini. Ce tot zic eu aici, în limba română nici măcar nu există cuvântul „normalitate”. Dintr-un exces de zel, tot mai mulți îl folosesc, dar dacă îi întrebi ce înseamnă sau unde pot găsi cuvântul, ei bine...
Lupta e ca cea împotriva morilor de vânt. Și dacă tot am adus vorba de mori, soluția ar fi să nu le mai dăm apă la moară persoanelor de genul.
E un subiect greu de digerat. Fiecare, într-o oarecare măsură, are niște limite ale normalului stabilite, ceea ce nu-i deloc rău, însă, dacă am învățat ceva în scurta mea viață, e că de multe ori aceasta sfidează limitele noastre de înțelegere. Atunci, depinde doar de noi cum vom reuși să trecem peste prejudecăți și să înțelegem situațiile în care suntem puși.
