top of page
Caută

Infracțiuni Virtuale

La începutul lunii mai mi-am pus laptopul pe Olx. Era foarte bun, dar cam mare și voiam unul mult mai mic și ușor. O lună de zile nu s-a întâmplat nimic, apoi, într-o duminică de la începutul lunii iunie, am reactualizat anunțul. După câteva ore am primit un mesaj de la utilizatorul SusasJeff9, care voia să afle prețul final, adică 2100 lei. Mi-a cerut adresa de gmail ca să putem discuta acolo despre detaliile expediției și numărul de telefon, pentru că vrea să-l cumpere.


Așa am ajuns victima unei infracțiuni virtuale și păgubită de 2100 lei.

La început îmi scria în română, dar când am văzut că vrea să îl trimit la Londra am presupus că e un român stabilit acolo.


Prima mea greșeală: presupunerile. Dacă nu sunteți siguri de ceva sau vedeți ceva ciudat, nu încercați să găsiți explicații plauzibile singuri, căci astfel doar ignorați evidentul, și anume că sunteți pe punctul de-a fi păcăliți.


În loc să pun întrebări sau să mă gândesc cu mare atenție la toată situația, eu eram în al nouălea cer că într-un final am găsit un cumpărător.


Când a început să-mi scrie în engleză m-am gândit că e de acolo, și nu e român. Iar am presupus, desigur.

Mi-a cerut câteva poze cu laptopul și codul IBAN, apoi SWIFT, ca să-mi trimită banii. A spus că merge la bancă și face transferul, care va fi finalizat doar când trimit dovada că am expediat coletul. Mie mi s-a părut corect atunci, mai ales că urma să primesc un email de la bancă unde eram informată că într-adevăr s-au început formalitățile de transfer înainte de a expedia coletul, dar, privind retrospectiv, a fost o mare prostie din partea mea. Ce, noi mergem la Kaufland, luăm produsele, ajugem acasă și abia apoi plătim? Un mare NU! Prima dată banii, apoi produsele.


De asemenea, s-a oferit să îmi trimită cu 200 de lei mai mult, ca să acopere costurile de expediție. Cam binevoitor, nu?

Apoi a venit mesajul de la bancă, luni la ora 7 în Anglia, alt indiciu. Aproape toate instituțiile încep programul de lucru la ora 8 sau 9, nicidecum la 7. Am căutat pe internet să văd dacă există banca respectivă, cum arată sigla ei, și mi s-a părut totul în regulă. Altă greșeală. Nu știam că se găsesc modele de scrisori bancare false, la doar un clic distanță.

După ce am primit asta, am trimis coletul, apoi am trimis confirmarea la bancă. Au spus că nu e bună, că o vor sub altă formă, așa că am trimis-o cum trebuia. Am greșit din nou căci aici iarăși m-am gândit că dacă era vreo scamatorie, se mulțumeau cu ce am trimis, nu cereau sub o anumită formă. Ei doar știau cum să facă totul să pară real, de fapt.

Mi-au zis că totul e bine și că banii vor veni repede.

Aici am făcut cea mai mare greșeală a mea. Eu am cont la BCR, deci am căutat pe internet să văd cam când ajung banii. Am găsit pe un site o persoană care zicea că un transfer intern, de la ING la BCR, a durat 30 de zile! Iar eu m-am gândit că va dura la fel la mine, poate chiar mai mult pentru că e un transfer internațional, în condițiile în care așa ceva durează, de la o țară europeană la alta, maximum 3 zile!


La trei săptămâni de la ultimul mesaj, am trimis un email la „bancă", întrebând dacă s-a întamplat ceva. Eu încă speram că totul e în regulă, că doar durează mult sau e vreo problemă la BCR.


Doamne, cât de naivă am putut fi!


Acum o săptămână și ceva am mai trimis un email, aproape complet panicată, mai ales că nu mi se răspunsese la primul.


Într-un final, marțea trecută m-am gândit să mă duc la BCR să văd ce se întâmplă. Înainte de asta, totuși, am intrat pe site-ul băncii din UK să caut o altă adresă de email, gândindu-mă că poate acolo mi se va răspunde. Dar am găsit doar un număr de telefon, nicio adresă, nici măcar cea de pe care primisem eu mesajele. Atunici, mult prea târziu, de altfel, mi-a trecut prin cap ideea de a face o căutare pe Google după adresa de pe care veniseră mesajele băncii.


Iată primele rezultate:

Evident că mi-a căzut cerul în cap. Am intrat pe primul site și am citit povestea altei românce care primise scrisori de la Lloydsbankcustomer-care@fastservice.com, adresa falsă a unei bănci care există.


Ceea ce m-a convins că am fost trasă pe sfoară e faptul că românca a trebuit să expedieze produsul la exact aceeași adresă, dar pe alt nume de femeie.


Mă rog. Am plâns, am suferit, m-am agitat, m-am blamat, am regretat, toate cele. Nu am cum să recuperez laptopul, banii nici atât. Nu știu cine e vinovat și se pare că nici poliția din Anglia care lucrează la cazul ăsta de mai bine de 2 ani nu are vreun răspuns.


Dar asta nu e tot.


Văzând că nu m-am prins de scamatorie, cred că joi, acestă Susan, după ce deja descoperisem înșelătoria, mi-a trimis un mesaj, la fel și banca.

Mă anunțau că banii nu au ajuns pentru că a fost o eroare de la bancă prin care s-au retras 3300 lei din contul lui Susan, în loc de 2300. Așa că acum ei voiau să mă duc la bancă și să depun într-un cont din Nigeria 1000 lei, susținând că după vor veni și banii mei. Au spus că banii trebuie trimiși în Nigeria pentru că acestă Susan sprijină copiii orfani din Africa de Vest.


Evident că nu am făcut nimic pentru că știam deja c-am fost trasă în țeapă, iar dacă nu aș fi știut, cu siguranță m-aș fi prins atunci.


Am povestit întâmplarea aici pentru că vreau ca alții să învețe din greșelile mele. Tot timpul vedem la știri astfel de scamatorii, dar ne încredem că nouă n-o să ni se întâmple. Dacă căutăm cu atenție pe internet, nu e chiar atât de greu să-i dubuim pe infractori. Totul e să nu avem încredere, să fim foarte atenți și să cerem sfatul cuiva avizat. Puteți merge la bancă și să arătați ce-ați primit unui consultant care vă va spune dacă totul e ok sau nu, și asta fără să plătiți ceva. De asemenea, recomand să nu trimiteți colete în alte țări, unor persoane necunoscute.


Nu se întâmplă nimic dacă suntem prevăzători. Ceea ce eu nu am fost.



25 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Toate postările

Abonează-te

© 2023 by The Book Lover. Proudly created with Wix.com

bottom of page